Plecată cu prima șansă la Napoli, FC Barcelona nu a putut să treacă pe „San Paolo” de formația lui Gennaro Gattuso. Duelul contând pentru prima manșă a optimilor de finală din Champions League dintre cele două formații s-a terminat nedecis, scor 1-1 (1-0).
Napoletanii au deschis scorul prin Dries Mertens (min. 30), belgianul ajungând astfel la 121 de goluri marcate pentru Napoli, fiind golgheterul all-time al grupării, record deţinut până acum la egalitate cu slovacul Marek Hamsik. Gazdele puteau intra la cabine cu un avantaj mai mare, dar Manolas (min.42) a reluat pe lângă poartă la colţul scurt centrarea lui Callejon, astfel că la pauză s-a intrat cu scorul de 1-0 pe tabela de marcaj.
Barcelona a ieșit mult mai decisă de la vestiare iar Antoine Griezmann a restabilit egalitatea după pauză (min.57), reușita sa având să stabileaacă și scorul final al primei manșe din această dublă.
Napoli şi-a mai creat câteva ocazii bune de gol, prin Insigne (min.61) şi prin Callejon (min.63) însă ultima ocazie a aparținut extratereștirlor prin Umtiti (min.76), care a reluat peste poartă centrarea lui Messi din corner. S-a terminat 1-1, iar cele două echipe păstrează în continuare șanse la calificare. Manşa secundă se va juca în data de 18 martie pe „Nou Camp”. Astăzi în Champions League vor avea loc ultimele două partide programate în manșa tur a competiției.
Program optimi Champions League (Cote 1, X, 2)
Napoli – Barcelona 1-1
Chelsea – Bayern Munchen 0-3
Miercuri, 26 februarie
ora 22:00 Lyon – Juventus
ora 22:00 Real Madrid – Manchester City
Marți 10 martie
ora 22:00 Leipzig – Tottenham (în tur 1-0)
ora 22:00 Valencia – Atalanta (în tur 1-4)
Miercuri 11 martie
ora 22:00 PSG – Dortmund (în tur 1-2)
ora 22:00 Liverpool – Atletico Madrid (în tur 0-1)